1 - 8 August Cluj-Napoca

Prezentare | Jaqueline Cristian revine în orașul unde a făcut un prim salt important

Jaqueline Cristian este una dintre cele mai promițătoare jucătoare din România – idee care se bazează atât pe cariera avută la junioare, cât și pe jocul ei, unul fără vulnerabilități evidente. Precum în cazul Gabrielei Ruse, și cariera lui Jaqueline s-a conturat treptat, cu pași mici, dar siguri. 

Jaq și-a făcut intrarea cu adevărat pe scena mare a tenisului în meciul de Fed Cup cu Rusia, chiar la Cluj, în 2020, când a învins-o în două seturi pe Veronika Kudermetova, locul 38 mondial la acel moment. 

Anul acesta, Cristian a juca una dintre cele mai importante finale a carierei, la Andrezieux-Boutheon (ITF, 60K), ca apoi să se califice în sferturile de finală ale turneului de la St. Petersburg (WTA 500), unde a câștigat calificările, le-a învins pe tabloul principal pe Vera Lapko, pe Jelena Ostapenko și a fost învinsă cu greu de experimentata Svetlana Kuznetsova, în trei seturi. Recent, pe zgură, ea a ajuns în sferturile de la Palermo.

STIL DE JOC

Tenisul lui Jaqueline se bazează, în mare parte, pe forță și explozie. E o jucătoare care își concentrează toate ideile în jurul agresivității: vrea mereu să lovească mai iute, mai tare, să ia mingea mai repede, să pună presiune pe adversară încă de la retur, să nu ofere timp oponentelor și să fie ea cea care stabilește ritmul meciurilor. 

REZULTATE NOTABILE ÎN 2021

Finală Andrezieux-Boutheon (ITF, 60K), sferturi de finală Sankt Petersburg (WTA 500), sferturi de finală Palermo (WTA 250)

DE CE SĂ O URMĂREȘTI CU ATENȚIE LA CLUJ

Dacă îți place tenisul agresiv, în viteză și cu multe lovituri direct câștigătoare, atunci nu trebuie să ratezi niciun meci al lui Jaqueline Cristian la Cluj. E un stil de joc care atrage și care e foarte plăcut de urmărit – pentru asprimea loviturilor, pentru maniera în care încearcă să închidă punctele cât mai rapid și pentru felul în care e capabilă să domine de pe linia de fund a terenului.

Foto: Ramona Toderaș

Categories
Powered By the creators of